Ochiul este unul dintre cele mai importante organe senzoriale - probabil este și cel mai complex dintre toate. Ochiul uman este capabil să sesizeze și să prelucreze zeci de milioane de informații pe secundă. 

V-ați gândit vreodată cum funcționează ochiul? 
Cum se formează imaginile pe care le vedem? 
Și ce părți ale corpului nostru sunt implicate în acest proces complicat? 

VEDERE MAI BUNĂ ne dezvăluie toate detaliile - anatomia, structura și funcțiile ochiului.

Ochiul funcționează asemănător unei camere video - foarte simplu, componentele sale acționează împreună pentru a vizualiza lumea din jurul nostru. Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre funcționarea ochiului. Principalele părți ale ochiului și structura acestuia.

ANATOMIA
Cornea

Corneea, stratul exterior al ochiului, este mai tot timpul umedă din cauza lichidului lacrimal care o acoperă. Este încorporată în scleră (partea alba a ochiului), și împreună formează ceea ce experții numesc tunica externa bulbi. Corneea acționează ca o fereastră: are formă de disc și este transparentă, permițând penetrarea luminii. De asemenea, protejează ochiul împotriva influențelor externe, cum ar fi murdăria, praful sau rănile ușoare. Este in mod natural foarte elastică. Mai mult decât atât, curbura sa îi conferă calitățile optice și joacă un rol cheie în obținerea unei imagini clare.

Sclera

Sclera - partea albă a ochiului - este mai groasă și mai puternică decât corneea și protejează ochiul împotriva deteriorării. Aceasta acoperă practic întregul ochi - cu doar două excepții: pe partea din față se încorporează corneea, în spate se află fibrele nervului optic.

Pupilele

Pupila este punctul negru din mijlocul ochiului uman. Aceasta reacționează la lumină și se adaptează la intensitatea acesteia. Nu pupila, ci irisului face acest lucru posibil. Starea noastră emoțională poate avea de asemenea un impact asupra dimensiunii pupilei. Emoțiile; frica sau o mare bucurie, de exemplu, pot determina dilatarea pupilei, în timp ce alcoolul si drogurile pot provoca, de asemenea schimbarea dimensiunii acesteia.

Irisul

Irisul, un inel colorat, înconjoară puplila și funcționează ca și o deschidere: controlează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi. Într-un mediu cu multă lumină pupila devine mai mică, permițănd să pătrundă mai puțină lumină. Pe întuneric, se întâmplă invers: mușchiul circular, sfincterul pupilei de relaxează, iar pupila se dilată. Astfel se asigură pătrunderea în ochi a unei cantități mai mari de lumină pe întuneric, și a unei cantități mai mici pe lumină. Irisul determină, de asemenea, culoarea ochilor noștri și este structurat în mod unic la fiecare dintre noi. Și-a primit numele după zeița greacă a curcubeului. Ciudat, dar culoarea irisului nu are nicio influență asupra vederii. Persoanele cu ochi de culoare mai închisă nu văd lumea mai cenușie decât cei cu ochi de o culoare mai deschisă, de ex. albaștri.

Camerele oculare (camerae bulbi)

Ochiul uman are o cameră anterioară și una posterioară. Acestea sunt golurile din segmentul anterior care conțin un lichid apos. Acest lichid conține substanțele nutritive cheie, indispensabile pentru cristalin și cornee, le prevede cu oxigen și îi ajută în lupta împotriva agenților patogeni. Lichidul apos din camerele ochiului are și un alt rol: contribuie la menținerea formei ochiului.

Cristalinul (lens crystallina)

Cristalinul focalizează lumina care pătrunde prin pupilă și formează o imagine clară pe retină. Este elastic și se poate adapta în formă cu ajutorul mușchiului ciliar pentru a focaliza asupra obiectelor aflate la apropiere și la depărtare. Atunci când ne uităm la obiectele din apropiere, cristalinul se curbează pentru a asigura o vedere clară. Dacă se focalizează asupra obiectelor de mai departe se aplatizează - asigurând iarăși o vedere clară. Lentila întoarce imaginea perceptată și o proiectează pe retina din spate în față. Imaginea se întoarce în poziția corectă după ce se prelucrează de către creier, mai târziu.

Corpul ciliar și gheme de capilare (corpus ciliare)

Corpul ciliar joacă un rol major în ceea ce privește ochii noștri: acesta secretă umoarea apoasă și conține mușchiul ciliar (musculus ciliaris). Prin adaptarea cristalinului, acesta asigură vederea la depărtare și la apropiere.

Corpul vitros (corpus vitreum)

În interiorul ochiului între cristalin și retină se află corpul vitros. Aceasta constituie cea mai mare parte a ochiului și după cum sugerează și numele, reprezintă de fapt corpul său. Este transparent și este format în proporție de 98 % din apă și 2 % din hialuronat de sodiu și colagen.

Retina

Retina recepționează stimulii luminoși și de culoare pentru a le transmite mai departe la creier prin nervul optic. Retina acționează pur și simplu ca un catalizator: folosește celulele sale senzoriale pentru a transforma lumina care pătrunde în ochi în impulsuri nervoase care sunt apoi procesate de creier. Aceste celule receptoare constau din conuri (responsabile pentru percepția culorilor) și bastonașe (responsabile pentru percepția luminii și a întunericului). Acestea sunt prezente cel mai dens în zona centrală a retinei sau în maculă: aproximativ 95 % dintre celulele receptoare se află pe o suprafață de aproximativ 5 milimetri pătrați. Aceasta este aproximativ mărimea unui vârf de ac.

Coroida (chorioidea)

Coroida ochiului uman se situează între scleră și retină și în zonele intermediare între corpul ciliar și iris. Aceasta asigură aprovizionarea cu nutrienți a celulelor receptoare de la retină, menține constantă temperatura retinei și are un rol de acomodare, și anume trecerea de la vederea la apropiere și la distanță și invers - asemănător modului în care focalizează o lentilă de cameră foto.

Nervul optic (nervis opticus)

Nervul optic este responsabil pentru transferul de informații de la nivelul retinei la creier. Este format din aproximativ un milion de fibre nervoase (axoni), este de aproximativ o jumătate de centimetru grosime și iese din retină prin papilă. Acest punct este, de asemenea, cunoscut sub numele de „pată oarbă“, deoarece retina nu conține celule receptoare în aceea zonă. De aceea, imaginea care cade pe ea este de fapt o pată neagră - în mod normal, celulele cenușii compensează acest efect pentru a oferi o imagine coerentă. Cu toate acestea, acest punct nu este de obicei perceput conștient, deoarece creierul compensează acest defect.

Fovea/pata galbenă (fovea centralis)

O zonă mică de o importanță majoră: fovea este o zonă mai mică de doi milimetri, însă are un rol major în cadrul sistemului optic. Acesta este situată în centrul retinei unde densitatea celulelor senzitive este cea mai mare, ceea ce ne permite să vedem cât mai clar și colorat posibil în timpul zilei. Când ne uităm la un obiect, imaginea acestuia se rotește în mod automat, astfel încât să poată fi reflectată pe fovee.

Partea exterioară a ochiului uman

Organele din jurul ochilor joacă și ele un rol important în asigurarea vederii: acestea sunt pleoapele, genele, canalele lacrimale și sprâncenele.

Canalele lacrimale (glandula lacrimalis)

Este vorba de un organ de mărimea unei migdale, care se află pe partea exterioară a globilor oculari și care produce lacrimile. Secreția glandelor lacrimale, care constă din săruri, proteine, grăsimi și enzime, este utilizată pentru a umezi și a proteja cornea și pentru a elimina corpurilor străine din ochi.

Pleoapele (palpebrae)

Pleoapele au rolul de a lubrifia ochii de fiecare dată când clipesc, acesta este un reflex care protejează în mod natural ochii de vânt, lichide sau corpuri străine. În medie, oamenii clipesc de opt până la douăsprezece ori pe minut și întind lichidul lacrimal pe suprafața ochiului în fracțiuni de secundă. Astfel corneea se lubrifiază permanent și nu se poate usca.

Genele (cilia)

Genele au rol estetic și au o funcție practică: împiedică pătrunderea prafului, particulelor de murdărie sau a corpurilor străine în ochi. Acest lucru se întâmplă în mod automat: când aceste fire fine intră în contact cu ceva sau se preconizează că se va întâmpla acest lucru, genele se închid din reflex.

Sprâncenele (supercilium)


Sprancenele protejează ochii împotriva transpirației, deviază traiectoria prelingerii picăturilor de transpirație.